Disciplinarea, în accepțiunea clasică, presupune coerciție, pedeapsă, ceartă, restricții.
Ne aducem aminte de ,,măsurile disciplinare” pe care le luau adulții din jurul nostru pentru a ne aduce pe drumul drept, calea cea buna? Și ne aducem aminte și de sentimentele de frustrare, umilință, mânie, tristețe pe care le-am trait atunci, în copilărie și adolescență?
Cum ar fi daca noi am încerca să ne disciplinăm POZITIV copiii?
Disciplinarea pozitivă generează siguranță fizică și siguranță emoțională în copil.
Siguranța și încrederea în sine vor determina copilul să învețe și să interiorizeze lecții valoroase despre comportamentul calm, moral, despre control și mai ales despre autocontrol.
Adultul va fi privit cu respect, va căpăta respect, nu va impune respect prin frică și simbolistica puterii.
Disciplinarea pozitivă este mereu sub steaua consecvenței. Îi oferim copilului nostru așteptări clare, cu putere argumentate și o îndrumare plină de înțelegere și compasiune, ferma- în același timp!
Întotdeauna disciplinarea pozitivă va încuraja contactul cu membrii familiei și nu izolarea, va implica acel copil în discuție și în propria-i formare.
Vorbind despre reguli încălcate putem întreba:
,, Ce anume te face să nu fi de acord cu această regulă?”
sau
,,Există ceva ce nu înțelegi din această regulă pentru că am observant că nu poți să o respecți…”
sau
,,Ai nevoie de ajutor pentru a schimba acest comportament deranjant pentru cei din jurul tău?”
Atunci când stabiliți reguli, cutume, fiți siguri că ati luat în calcul temperamentul copilului, că îi cunoașteți limitele, că acesta se va identifica mereu cu normele cerute.
Disciplinarea pozitivă funcționează. Cum de nu o practicăm cu toții?
Experiența mi-a arătat că implică multă, enorm de multă muncă din partea adultului. Durează și consumă mult timp și energie pentru că în loc să-ți pedepsești copilul, să țipi la el, să ,,îl pui la locul lui” e musai să te așezi lângă el și să vorbești despre el, nevoile lui, faptele lui, bune sau rele.
Ne informăm. Mergem la multe cursuri de parentaj, și hotărâm că ar fi bine să ne schimbăm gândurile, comportamentul, cuvintele, abordarea. Familiaritatea obiceiurilor generațiilor din familiile noastre ne revine însă în sânge, în gânduri, în vorbe.
Și uneori schimbarea e amânată.
Toți greșim. Nimeni nu e perfect. Toți presupunem greșit, abordăm greșit, acționăm greșit mai devreme sau mai târziu.
Ceea ce nu trebuie să uităm este că tipul de disciplinare pe care îl aplicăm copiilor noștri încurajează înțelegerea reciprocă; ai noștri copii devin mai buni pentru că ne conduc PE NOI spre moduri mai bune de a educa!